La proba de Limba română a examenului de Bacalaureat organizată, luni, la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, județul Alba, absolvenții profilului „uman” au primit o parte dintre subiectele care trebuiau repartizate la profilul „real”.
După ce greșeala a fost sesizată, s-au împărțit din nou subiectele, dar s-a făcut aceeași eroare.
Elevii care au susținut examenul au spus că abia a treia oară au primit subiectele corecte pentru profilul lor, iar timpul de examinare a fost prelungit.
„În data de 01.07.2019, la proba scrisă Ea) – Limba și literatura română, din cadrul examenului de bacalaureat național, sesiunea iunie-iulie 2019, la Centrul de Examen de la Colegiul Național
El a precizat că, din momentul distribuirii subiectului corect, timpul alocat rezolvării acestuia a fost de trei ore, conform metodologiei și procedurilor în vigoare pentru organizarea examenului.
Dăncilă a mai anunțat că ISJ Alba a deschis o anchetă internă privind incidentul.
„La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Alba s-a demarat o anchetă referitoare la acest caz și de asemenea s-au luat măsurile corespunzătoare desfășurării următoarelor probe de examen”, a declarat adjunctul ISJ Alba.